Festivalul Cultural Basarabia ediția a VI-a

Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Această dată a marcat istoria neamului românesc, a oferit şansa celor 2 teritorii să respire sub acelaşi nume, România“.

Dorințade a aduce un omagiu istoric celor care ne-au unit pamânturile şi ne-au îndrumat spre adevărata frăţie ,a dat naștere  “Festivalului Basarabiei”  ce a ajuns anul acesta la a VI-ea  ediție, organizat de către Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani.

Deschiderea festivalului a avut loc în incinta Universității din Petroșani, la care au  luat parte atât studenții din universitate cât și cadrele didactite.

Invitații  au fost întâmpinați cu tradiționalul colac cu sare, au gustat vinul moldovenesc de casă și au savurat din masa plină cu bunătăți  tradiționale moldovenești preparate de gospodinele basarabence ce își fac studiile la Universitatea din Petroșani .Pe lângă prezentarea culturii gastronomice specifică basarabenilor, membrii ASBP au  bucurat invitații cu  cele mai frumoase numere atistice: cântece și dansuri tradiționale .

Pentru că sportul este viață, ziua a continuat cu „Cupa Unirii” – compionat de fotbal organizat, pe Stadionul Sintetic al Universității din Petroșani  unde s-au întâlnit două echipe, prima formată  din membrii ASBP  iar a doua din cadrele didactice a universității, care au câștigat acest campionat . În pofida frigului de afară  echipele s-au bucurat de susținători. Campionatul a decurs într-o atmosferă veselă și plăcută.

Pe data de 28 martie , în cea de-a doua zi a „Festivalului  Basarabiei”,  în Biblioteca Universității din Petroșani, tinerii   formând două echipe – “Racheta” și  “Îmbătabilii” au  dat frâu cunoștințelor  participând la Jocul Intelectual. Echipa cea mai isteață s-a dovedit a fi  “Racheta”. Următorul  eveniment ce a unit toți studenții harnici  în jurul căminelor a fost “Salubrizarea campusului UPET”. După  munca intelectuală și fizică  depusă , tinerii au încheiat aceasta zi productivă  cu muzică, dans și voie bună  la “Karaoke party ”  organizat  de către ASBP.

Cea de-a treia zi a festivalului a debutat cu un flash mob în parcul “Carol Schreter”. Dansurile și muzica veselă a basarabenilor  au  încins atmosfera  și au  unit  locuitorii orașului Petroșani într-o mare horă – “Hora Unirii “,după care a urmat lansarea a 101 de baloane , ce au format  în cer frumosul  tricolor.

Ediția a VI-a a  “Festivalului Basarabiei”  s-a încheiat cu premierea participanților, ce a avut loc în cantina UPET.  Tinerii au fost remunerați   pentru  munca depusă în cadrul festivalului, după care au sărbătorit cu muzică, dansuri, și voie bună !

Succesul acestor evenimente se datorează membrilori  ASBP  și sponsorilor cărora vrem să le mulțumim din suflet pentru sprijin :

  • Universitatea din Petroșani;
  • Casa de Cultură a Studenților din Peroșani;
  •  Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara;
  •  Pro 23 Events;
  • Cenzorul ASBP Eduard Edelhauser;
  • Hotel Rusu ;
  • Smart Party.

„Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani”  deja al 6-lea an la rând reușește să păstreze  tradițiile acestui festival , ce oferă  o șansă pentru tineri să conștientizeze  propriul trecut istoric, precum și  valorile culturale și spirituale pe care le împărtășesc  acum, ca și în  1918, românii de pe ambele maluri ale Prutului !

Schimbarea începe cu noi!